Homepage » Generatia I

Generația Independentă

Independenți • Indiferent de vârstă

Dorințele care nu se împlinesc ca prin magie, se împlinesc prin educație financiară.
Cum ar fi să știi o formulă magică prin care te poți teleporta în basmul preferat din copilărie? Acolo, ai șansa să ți se îndeplinească toate dorințele tale, oricât de mari ar fi ele!

În viața reală însă lucrurile nu stau chiar așa de simplu. În realitate, dorințele se împlinesc prin educație financiară. Prin informare, obiceiuri bune și eforturi pe termen lung. Despre asta vorbim în primul program de management al dorințelor, în care am invitat câțiva specialiști să ne povestească sincer, ca între prieteni, tot ce știu ei mai bine din lumea financiară. Vizionează materialele mai jos!

Așa cum orice dorință împlinită duce către o nouă dorință, și educația financiară este un proces continuu, nu spontan.

Generația Independentă este platforma de comunicare lansată de CFA Society România pentru a susține educația financiară continuă și a încuraja un comportament responsabil.​

Prin informare și viziune financiară pe termen lung, oricine poate face parte din generația independentă.

În 2024, alături de Alpha Bank, Generația Independentă abordează educația financiară dintr-o perspectivă nouă, ancorată într-un prezent dinamic și imprevizibil.​

Descoperă-ți personalitatea financiară

Cât de atent ești cu bugetul tău lunar? Investești o parte din veniturile tale? Dar dacă ai avea 100.000 de euro, ce ai face cu ei?

Lasă-te ghidat de asistentul nostru virtual și descoperă ce tip de personalitate financiară ai!

Utilizarea aplicatiei de inteligenta artificiala (AI) poate fi folosita cu precautiile si limitele exprimate in paginile oficiale openAI
(afla mai mult), este menita sa conduca la niste rezultate pur orientative; aplicatia nu se califica drept un consilier care sa va ofere niste sfaturi de investitii si nici nu garantam exactitatea, acuratetea si aplicabilitatea sfaturilor/parerilor emise; asadar, va rugam sa consultati inainte de utilizare termenii si conditiile politicilor puse la dispozitie, orice rezultat al cautarilor dvs fiind raportat la aceste limite, explicatii si garantii.

Program de management al dorințelor

Episodul 2

Episodul 3

Episodul 4

O campanie pentru mai multe generații

Oamenii se tem să devină poveri pentru copiii lor la bătrânețe

Generația I este prima campanie semnată CFA Society Romania. Obiectivul campaniei este de a încuraja independența, cu accent pe cea financiară, oferind publicului larg resurse ale educației financiare.

Misiunea campaniei este ambițioasă și tangibilă pe termen lung: ne dorim să contribuim la creșterea nivelului de independență financiară din România, promovând educația financiară continuă.